La piața din Șimleu e mare agitație, tarabele sunt pline cu verdețuri de sezon, cu mere, cu pere ținute în lăzi cu paie. O tanti mă bate pe umăr și îmi oferă o ridiche mare și roșie. La intrarea în piață, turtarul stă lângă masa plină cu turtă dulce. Îl cunosc de ani buni din piețele și târgurile Sălajului. Râde și mă întreabă dacă am auzit de jemble. Mă înfundă râsul. Îi spun că îmi plac jemblele în formă de mărgele, sunt bune și mă trimit cu gândul la copilărie. Mă întorc și dau cu mâna de ceva ce are pene. Stai, e un cocoș, iar o tanti îl oferă spre vânzare.
Întâmplarea a făcut să trec într-o dimineață friguroasă de martie prin Șimleu Silvaniei. La ieșirea din oraș, spre Zalău, zeci de mașini sunt parcate pe o parte și alta a drumului. Curiozitatea profesională mă face să opresc. A, da, e zi de piață. Sunt sute de oameni. Unii vând, alții cumpără, e un du-te-vino permanent. Îmi pornesc reportofonul și intru într-o altă lume. Dau să trec de poarta pieței și mă împiedic de niște pietre albicioase, destul de mari. Mă uit, sunt mai multe. Se apropie un tip, omul mă privește și îmi spune că e var nestins. Îl cheamă Feri, vine din Bihor și e vărar, a învățat meserie de la bătrânii săi.
„Domnule, nu mai îs vărari. N-are rost, nu mai interesează pe nimeni. Ăsta e var adevărat, var nestins. Scoatem piatră calcaroasă din pământ, avem un loc lângă Beiuș, acolo este. Avem un fel de cuptor, așezăm piatra și facem foc. Așa scoatem varul. Am 32 de ani de când practic meseria asta, sunt vărar, dar nu mai merge treaba. Înainte, lumea venea și cumpăra, oamenii aveau mare nevoie, acum nu mai cumpără aproape nimeni. După ce arde, varul stă două zile, se răcește și îl scoatem afară. Puneți trei litri de apă la un bulgăre de var și îl puteți folosi pentru pomi, la văruit, igienizează, e dezinfectant natural. Nu mai cumpără lumea, dar a veni vremea că ne-om întoarce noi la lucrurile astea”, îmi spune bărbatul. Pare puțin supărat. Îi mulțumesc pentru poveste și mă duc mai departe.
Jemblele și cocoșul adormit
La doar câțiva pași, lângă gard, pe o masă e plin de turtă dulce colorată. Nu sunt pofticios, dar m-am dus glonț acolo. Era turtă în formă de mărgele, căluți, sunt și bomboane roșii din zahăr, acadele, ce mai, o adevărată minunăție. Pe turtar îl cunosc. Participă la târguri, se duce în piețe. Râde, mă cunoaște și el, mă refuză de fiecare dată când îi cer un interviu. Omul îmi zice că se pricepe la turta dulce, nu la dat interviuri. Mă enervează, dar mă îndulcesc cu turta lui. „Domnișor, astea-s jemble, auzit-ai?”, mă întreabă turtarul. Tac și prefer să mă satur de turta dulce. Îi răspund într-un final că am auzit și că bunica mea nu se întorcea niciodată de la Fechetău fără să pună în traistă turtă dulce pentru mine. După ce mi-am excitat destul glicemia cu turta dulce, privirea îmi alunecă spre stradă. Mă duc și mă întorc. Dau cu mâna în ceva ce pare că are pene. E un cocoș mândru, roșiatic și stă sub brațul unei tanti. Femeia e în vârstă și l-a adus pe cocoș la piață, vrea să îl vândă, iar cine îl cumpără să facă o zamă bună, o supă pă cocoș. Îmi retrag rapid mâna, mă tem ca naiba de penele de găină. E o frică moștenită din copilărie, n-am cum să scap, prefer să pun mâna pe un șoarece, dar nu pe o găină. Ciudate mai sunt și fricile oamenilor. Femeia râde tare de mine și de frica mea. „Pune mâna pă el, nu te mușcă, stai liniștit. Nu dă cu clonțu’. Îi blând și gras. Faci o supă bună pe el”, îmi spune femeia. Pare o sălăjeancă trecută prin multe, are glas blând și îmi pare că e tare supărată pe lumea asta, că e război, că e boală. Se teme pentru noi, cei mai tineri. „Eu îs bătrână, dar nu știu ce a fi cu voi, cu cei mai tineri. Tare rău îmi pare că nu se mai înțeleg oamenii între ei. Poate îi ceasul de pe urmă, acolo suntem noi, dar nu înțelegem”, încheie femeia. O las, sper să-și vândă cocoșul, să mai câștige un bănuț.
Puicuțele din 8 august și ratuta cu clisă
Dau să mă împiedic de niște cuști din metal. Acolo sunt găini, tot de vânzare. Se apropie vânzătorul. Omul e simpatic și îmi spune că sunt puicuțe din 8 august. Tresar. Cum adică sunt puicuțe din 8 august, păi și eu sunt născut tot într-o zi de 8 august. „Domnule, astea îs puicuțe din 8 august. Atunci o ieșit din ou. Uită-le, acum sunt mari, fac ouă. Sunt bune de supă, de friptură, dau și ouă. Eu le cresc, le îngrijesc, le hrănesc cum pot eu mai bine”, îmi vorbește vânzătorul. Una dintre puicuțe a ouat, e liniștită. Cineva, mai încolo, începe să strige: „Hai la ouă!”. Mă duc acolo. Un sălăjean simplu vine ouă, sute de ouă. Bărbatul își face reclamă strigând la cei care intră în piață. Sunt ouă de casă, așa mi se spune. Mă gândesc la ratuta cu slănină și cârnat pe care o făcea bunica mea. E ratuta aia în care poți încinge cu miez de pită, o știți, nu? Chiar nu vreau să vă fac poftă. O altă masă e plină cu mere. Sunt mere din Șărmășag. Vânzătorul șterge un fruct și mi-l oferă. Mușc, mustul sare din măr. E dulce-acrișor. Mâna îmi ajunge la portofel, scot bani și cumpăr patru kilograme de mere. Bărbatul îmi șoptește că mi le lasă la doi lei pe kilogram. Gata, merele sunt la mine în plasă. Nu mă abțin, mai mănânc unul. Merge bine după turta dulce, dar gândul îmi e tot la ratută.
Cucuiul
Îmi sună telefonul, nevastă-mea îmi spune să cumpăr niște spanac și salată. O să iasă o zamă de șelate cum numai soția mea știe să o facă. Intru sub o tarabă, dar chelia mea se întâlnește cu o bucată de tablă. Dang! Văd stele verzi, iar pe tanti care vindea acolo o pufnește râsul. „Sunteți mare, domnule. Tot așa mare sunteți și la picior?”, mă întreabă femeia în timp ce râde și mai tare. Vânzătoarea se scuză, îmi oferă un șervețel să-mi curăț ochelarii aburiți și se uită la chelia mea. N-am nimic. Îmi pune spanacul și salata verde, le plătesc, iar doamna îmi oferă gratis o legătură de pătrunjel. „Dragă domnule, pătrunjelul e gratis, să uitați de lovitura de la masa mea”, îmi spune tanti. Râd și eu, râdem amândoi. Ajung în centrul pieței, oamenii sunt bucuroși că nu mai trebuie să poarte mască, unii cumpără, alții doar privesc, simt un parfum aparte, un miros de primăvară răcoroasă, e o zi cu soare și cu mulți oameni simpli de la care încă mai avem ce învăța. Mi-am luat spanacul și am pornit spre casă, dar gândul mi-a rămas la mere, la turtar și la jemblele de la Șimleu.
Adrian Lungu
